Ne apropiem de sfarsitul primei parti a experientei noastre. Avem primele semne referitoare la diagnostic si sunt mai bune.
Saptamana trecuta am primit prin TNT rezultatul analizei de laborator de la Hospital Universitari Vall d'Hebrón, Barcelona, Spania. Este vorba, cu certitudine, de nefrom mezoblastic de tip celular. Acest rezultat medical i-a fost confirmat telefonic de catre medicul care a efectuat analiza genetica la Spitalul Universitar din Kiel, Germania, doamnei Stefania Landolfi de la spitalul din Spania (Hospital Universitari Vall d'Hebrón). Acest raspuns ne-a fost comunicat si de catre managerul de caz de la spitalul din Mainz, cand l-am sunat pentru urgentarea raspunsului, acum doua zile: Mr. Claudiu, stati linistit ca rezultatul este unul optimist, am vorbit cu medicii si nu mai trebuie chimioterapie. Sunt suficiente cele doua sedinte de chimioterapie pe catre baietelul dumneavoastra deja le-a facut. Toate rezultatele analizelor si investigatiilor medicale vor fi cuprinse intr-un raport medical pe care vi-l vom trimite imediat ce il vom primi de la medici.
Rezultat optimist sau cancer bun sunt expresii greu de inteles pentru un parinte, mult prea usor exprimate de medici. Dragi prieteni, sa ne intelegem, un rezultat bun era daca imi confirma ca Mina Alexandru este sanatos,in afara zonei de risc, sau ca are pojar, dar un rezultat de cancer este tot CANCER. Pentru noi ca parinti nu poate fi bun, chiar daca este vorba de o forma la care se fac mai putine sedinte de chimioterapie decat la alte forme. Si recidivele? Cati ani de acum incolo vom sta cu sufletul strans, speriati, facand periodic analize, asteptand rezultate, speriand ca, cancerul sa ne ocoleasca si daca va aparea ce vom face?
Asta este cu rezultatul si ne-am tot gandit ce vom face de acum inainte...
În primul rand, vom aplica o alimentatie stricta. Am consultat un medic pediatru homeopat care ne-a luminat putin in ceea ce priveste alimentatia, am studiat si noi, mai invatam şi vom vedea mai departe.
In momentul de fata, Mina Alexandru nu mai mananca carne si produse din carne, lapte si produse din lapte. Mananca multe cerelale, miere, seminte, branza si lapte din soia, fructe,legume, toate bio. Cel putin pentru o perioada. Conform studiilor carnea are multa proteina, dar nu toata intra in organism. Se poate lua proteina si din legume si oleaginoase. Produsele animale creeaza in corp un mediu acid (lucreaza enzimele acide la digestie) care este prielnic dezvoltarii celulelor canceroase. In cazul unui om sanatos nu sunt probleme, dar in cazul unui bolnav de cancer creste riscul recidivei.
In momentul de fata, pe langa raportul medical final, mai asteptam si schema controalelor de la Univ.-Prof. Dr. med. Joerg Faber (Zentrum fuer Kinder- und Jugendmedizin, Paediatrische Haematologie/Onkologie, Universitaets medizin der Johannes Gutenberg-Universitaet Mainz). Vom face controale regulate atat in tara, cat si in straintate.
Am intrebat deja despre posibilitatea crearii unui fond la spitalul din Mainz care sa acopere cheltuielile pe toata perioada care este considerata periculoasa, pentru riscul de recidiva si asteptam raspunsul lor.
Am intrebat deja despre posibilitatea crearii unui fond la spitalul din Mainz care sa acopere cheltuielile pe toata perioada care este considerata periculoasa, pentru riscul de recidiva si asteptam raspunsul lor.
Am studiat referitor la cauzele malformatiilor genetice la copii si am ajuns la urmatorul rezultat: acesta boala nu are cauze exacte. Malformatia genetica la copii mici este formata in perioada prenatala. Cauza trebuie cautata la parinti. La modul lor de viata. In cazul nostru, nu ar fi vorba de vicii exagerate: cel mai aprig viciu al meu a fost fumatul, la care am renuntat in urma cu sapte ani, iar Rodica cocheteaza cu dulciurile. Alimentatia nostra a fost una buna inca cu cativa ani inainte ca Rodica sa ramana gravidă.
Poate fi efectul radiatiilor de la Cernobil, poate fi tratamentul medicamentos al Rodicai in perioada prenatala, Dumnezeu stie cel mai bine, dar aceasta experienta nu este venita fara motiv. Trebuie sa invatam ceva, trebuie sa gasim calea corecta, de suflet si ne sperie ca inca nu am gasit-o. Simt ca daca o vom gasi, boala nu va mai reveni niciodata.
Pornind de la ceea ce am trait in ultimele 3 luni, am inceput sa lucrez la un proiect prin care doresc sa sprijin, cel putin in faza de inceput, familiile care vin brusc in contact cu o realitate crunta: copilul lor are cancer.
Am conceput o schema a unui site, dar nu am gasit inca persoana care sa imi faca site-ul. Persoanele pe care le-am rugat mi-au spus ca nu au timp, iar mie imi ia ceva timp pana as putea sa invat sa fac pagini web. Pana la final sunt sigur ca voi reusi, pentru ca atunci cand iti doresti ceva mult, acel lucru se intampla. Noi ne-am gandit ca trebuie sa facem ceva pentru aceste familii, pentru cei care au copii bolnavi de cancer sau leucemie, dupa modelul celor din Germania. Aici, in Romania, nu exista asa ceva decat cu numele. O pagina gratuita a parintilor care au copilasii bolnavi. O sa ne ocupe ceva timp, dar si altii au muncit pentru noi sa ne ajute. Acum este randul nostru.
Ce este mai rau pe lume decat sa ai copilul bolnav? Si cand afli o astfel de veste esti asa de distrus ca nu stii ce sa faci. Majoritatea parintilor apeleaza la Internet, unde spera sa afle mai multe informatii. Noi am vrea sa gasesca o pagina care sa le furnizeze informatii, care sa ii ajute la inceput si, ulterior, cand se mai linistesc, sa afle despre locuri si modalitati corecte in care sa-si trateze copiii.
Am hotarât sa scriem despre rezultat, chiar daca nu avem inca un raport final scris, pentru ca toti colegii si prietenii care ne-au sprijinit moral si financiar sunt la fel de doritori sa afle rezultatele medicale ale lui Mina Alexandru.
O sa postam si raportul medical atunci cand va veni. Suntem inca cu sufletul la gura pana va veni, dar suntem increzatori ca daca ar fi gasit ceva in neregula in cadrul analizarii investigatiilor RMN, medicii germani ne-ar fi spus.
Dumnezeu sa va ajute pe toti, dragii nostri, si sa va dea, atunci cand veti avea nevoie, cel mai bun sprijin pentru rezolvarea problemelor, sa va lumineze calea si sa va dea putere!
Cu drag,
Rodica & Claudiu Ionescu
Am hotarât sa scriem despre rezultat, chiar daca nu avem inca un raport final scris, pentru ca toti colegii si prietenii care ne-au sprijinit moral si financiar sunt la fel de doritori sa afle rezultatele medicale ale lui Mina Alexandru.
O sa postam si raportul medical atunci cand va veni. Suntem inca cu sufletul la gura pana va veni, dar suntem increzatori ca daca ar fi gasit ceva in neregula in cadrul analizarii investigatiilor RMN, medicii germani ne-ar fi spus.
Dumnezeu sa va ajute pe toti, dragii nostri, si sa va dea, atunci cand veti avea nevoie, cel mai bun sprijin pentru rezolvarea problemelor, sa va lumineze calea si sa va dea putere!
Cu drag,
Rodica & Claudiu Ionescu